Nu puteam sa nu scriu un mic review despre The Last of Us! la care anul acesta s-a lansat si varianta pentru console numita "Remastered" .
The Last of Us este opera studioului Naughty Dog, aceeaşi echipă de producţie responsabilă pentru seria Jak and Daxter pentru PlayStation 2 şi pentru excelentele titluri Uncharted de pe PlayStation 3. În timp ce precedentele lor jocuri abordau subiecte oarecum relaxate, The Last of Us schimbă macazul, propunând un fir epic cât se poate de serios, cu puternice implicaţii emoţionale, dar şi cu o evidentă reliefare a naturii umane.
Acţiunea are loc de această dată într-un viitor apropiat, omenirea fiind ameninţată de apariţia unei maladii necruţătoare. O bună parte a populaţiei de pe glob a căzut victimă unui parazit transmisibil prin spori, care, odată cu trecerea timpului, suprimă orice instinct uman, transformând purtătorul într-un soi de zombie. Supravieţuitorii s-au retras în zone de carantină, mult prea atent supravegheate de autorităţi. Această “atenţie” excesivă a dus la apariţia unei forţe de rezistenţă – “Fireflies”, hotărâtă să sfideze regulile în încercarea de a găsi un remediu împotriva infecţiei.
Aici intră în scena Joel, un contrabandist experimentat, pe umerii căruia cade o misiune deosebit de dificilă: transportul unei fetiţe (Ellie) în afara zonei de carantină din Boston şi predarea acesteia celei mai apropiate unităţi de Fireflies. Dezvoltarea relaţiilor dintre aceste personaje este realizată superb, uşoara antipatie reciprocă transformându-se, pe parcursul jocului, într-o puternică conexiune emoţională. Nu voi intra în detalii suplimentare, trebuie să parcurgeţi singuri călătoria lui Joel şi Ellie pentru a percepe corect evoluţia relaţiei dintre cele două personaje.
The Last of Us nu este tocmai stereotipul jocului cu morţi umblători. Nici pe departe. În primul rând, supravieţuitorii pe care Joel şi Ellie îi vor întâlni pe parcurs sunt cel puţin la fel de ameninţători precum infectaţii, cruzimea şi perversitatea umană amplificând gradul acestora de periculozitate.
În aceste condiţii, The Last of Us nu poate fi caracterizat drept parte a unui gen anume, împrumutând diferite elemente precum shooting-ul third person, stealth-ul, puzzle-urile, gestionarea inventarului şi crafting-ul pentru a crea o experienţă veritabilă de survival game. Să ne oprim un pic asupra infectaţilor pe care cei doi eroi îi vor întâlni de-a lungul călătoriei lor. Aceştia se împart în două mari categorii: runnerii şi clickerii.
Nu lipseste nici multiplayer-ul, mai puţin impresionant însă decât campania single player din The Last of Us. Sunt puse la dispoziţie două moduri de joc, Supply Raid şi Survivors, ambele variaţiuni pe tema Team Deathmatch-ului 4 vs. 4. Diferenţa o face sistemul de level up, bazat pe acumularea de resurse: fiecare hartă are puncte indicate pe radar unde poţi găsi resurse. Acestea pot fi cheltuite chiar în timpul jocului propriu-zis pentru muniţie şi arme suplimentare sau pot fi salvate pentru sfârşit, unde sunt transformate în “experienţă”.
Există şi un meta-game legat de ţinerea în viaţă a unui grup de supravieţuitori cu ajutorul resurselor câştigate în luptă. Totuşi, experienţa oferită de multiplayer-ul din The Last of Us variază foarte mult în funcţie de grupul de jucători cu care eşti cuplat de matchmaking. Mulţi abordează jocul ca un simplu shooter, un accent exagerat fiind pus pe folosirea armelor cu lunetă, prea eficiente în cadrul hărţilor deschise. Cu alte cuvinte, The Last of Us trebuie jucat pentru single player, multiplayer-ul fiind doar un bonus pe care nu toţi îl vor gusta.
Nu se pune problema ca The Last of Us să nu primească recomandarea noastră. Chiar dacă multiplayer-ul nu este pentru toată lumea, povestea, încărcătura emoţională şi gameplay-ul echilibrat al campaniei sunt suficiente pentru a ridica creaţia a celor de la Naughty Dog la rangul de cel mai reuşit joc al anului 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu